"Trei duminici intr-o saptamana"! Suna ciudat si deloc credibil in lumea reala si bine "organizata" in care traim. Este titlul unei dintre povestirile lui Edgar Allan Poe, pe care am citit-o intr-o seara cand nu puteam sa adorm (prietenii stiu de ce) si am preferat sa ma culturalizez un pic in loc sa numar oite.
Atunci cand imi aleg sa citesc o povestire de Poe, imi place sa ma uit mai intai la cuprins si sa ghicesc dupa titlu care ar putea fi mai ciudata si mai interesanta. Si intradevar ideea ca ar putea exista trei duminici in aceeasi saptamana pare un pic absurda, dar citind, descoperi ca nu este imposibil, si asta nu doar pe taramul imaginatiei.
Este foarte simplu, si adevarat in acelasi timp: pamantul, dupa cum stiti (sau nu :D), are o circumferinta de 24 de mii de mile si se invarteste in jurul axei sale, de la apus catre rasarit, in exact 24 de ore. Daca cineva navigheaza catre rasarit in jurul pamantului cu o viteza de o mie de mile pe ora, se asteapta ca, dupa ce a facut inconjurul intregului glob, sa rasara soarele cu o zi in avans fata de timpul nostru, obisnuit, al celor care ne-am vazut de treaba. Iar dimpotriva, daca navighezi catre apus, esti cu o zi in urma fata de timpul normal.
In concluzie, sa zicem ca avem trei persoane, doua care au navighat in directii opuse si una care a stat pe loc, pentru o persoana maine va fi, sa zicem duminica, pentru cealalta, ieri a fost duminica, iar pentru cea de-a treia azi este duminica, si fiecare dintre ele are dreptate "caci nu exista nici un temei filozofic ca adevarul vreunei dintre ele sa aiba prioritate".
Mi-a placut ideea! Nu e chiar asa de complicat si sper ca m-am facut inteleasa.
marți, 17 martie 2009
sâmbătă, 14 martie 2009
Timp liber! uhuuuu....
Traiasca timpul liber in care putem sa facem lucrurile care ne intereseaza cu adevarat sau putem doar sa pierdem vremea. Nu suntem constransi de nimic si de nimeni, teoretic, ne apartine doar noua.
Sa incepem cu weekendu-ul, in care imi place sa dorm pana tarziu si sa lenevesc prin pat pana ma hotarasc sa ma scol, sa ies cu prietenii prin oras, sa ma uit la filme bune impreuna cu mama, sa citesc o carte din care sa pot culege o lectie de viata, sa ascult muzica, sa mai merg la un teatru sau vreun eveniment, sa stau pe afara si sa ma joc cu Rona, catelul meu frumos si foarte neastamparat, si sa fac multe alte chestii relaxante, distractive si interesante care nu imi vin acum in minte, dar care ma scot din rutina saptamanii.
Sa stiti ca nici in timpul saptamanii nu ma plictisesc! De doua ori pe saptamana, dupa ore, ma duc la balet, unde ma deconectez si uit de toate problemele, si chiar daca fizic poate acest program este un pic obositor, psihic vin de acolo mai bine dispusa si cu o perspectiva mai roz. Si mai nou m-am reapucat sa cant la pian, sau cel putin sa incerc. E adevarat ca ma cam chinui sa descifrez notele din amintiri din copilarie (am luat lectii de pian din clasa intai pana intr-a patra), dar macar imi gasesc o scuza convenabila atunci cand nu am chef sa invat.
In vacante imi place sa merg impreuna cu Ioana, prietena mea, la tara unde ne distram si nu ne plictisim niciodata, chiar daca televizorul prinde doar 2 programe si nu avem net, sa merg la munte,la mare si sa calatoresc. Mi-ar placea sa pot vizita toate tarile lumii, asa nu m-as plictisi niciodata!
Rona
Eu la balet in Don Quijote
Peisaj din Sicilia
Sa incepem cu weekendu-ul, in care imi place sa dorm pana tarziu si sa lenevesc prin pat pana ma hotarasc sa ma scol, sa ies cu prietenii prin oras, sa ma uit la filme bune impreuna cu mama, sa citesc o carte din care sa pot culege o lectie de viata, sa ascult muzica, sa mai merg la un teatru sau vreun eveniment, sa stau pe afara si sa ma joc cu Rona, catelul meu frumos si foarte neastamparat, si sa fac multe alte chestii relaxante, distractive si interesante care nu imi vin acum in minte, dar care ma scot din rutina saptamanii.
Sa stiti ca nici in timpul saptamanii nu ma plictisesc! De doua ori pe saptamana, dupa ore, ma duc la balet, unde ma deconectez si uit de toate problemele, si chiar daca fizic poate acest program este un pic obositor, psihic vin de acolo mai bine dispusa si cu o perspectiva mai roz. Si mai nou m-am reapucat sa cant la pian, sau cel putin sa incerc. E adevarat ca ma cam chinui sa descifrez notele din amintiri din copilarie (am luat lectii de pian din clasa intai pana intr-a patra), dar macar imi gasesc o scuza convenabila atunci cand nu am chef sa invat.
In vacante imi place sa merg impreuna cu Ioana, prietena mea, la tara unde ne distram si nu ne plictisim niciodata, chiar daca televizorul prinde doar 2 programe si nu avem net, sa merg la munte,la mare si sa calatoresc. Mi-ar placea sa pot vizita toate tarile lumii, asa nu m-as plictisi niciodata!
Rona
Eu la balet in Don Quijote
Peisaj din Sicilia
O excursie pe care o sa o tin minte!
Ce o sa cititi acum sper sa fie un fel de invatatura din partea unui "patit" sau un mic ghid de informatii utile si lucruri pe care NU trebuie sa le faceti atunci cand plecati intr-o excursie la munte.
Aventura mea se petrece acum cativa ani, in muntii Apuseni (pe care v-i recomand cu caldura sa ii vizitati), cand, alaturi de parintii mei si de alti 5 prieteni de ai nostri, am vrut sa avem o vacanta in mijlocul naturii si sa stam cu cortul. Din pacate vremea nu a tinut cu noi, si deoarece pluoa torential de cateva zile, iar corturile noastre erau impermeabile doar pana la un punct, am hotarat sa ne cazam la o cabanuta aflata in curtea unui localnic din zona. Asta cred ca a fost singura decizie inteleapta luata.
Dupa ce ploaia s-a mai potolit, am hotarat sa plecam pe un traseu spre Cheile Ponorului, dar abia pe drum am descoperit ca ne uitasem harta in masina. Din cauza marcajelor proaste, la un moment dat am ratacit traseul nostru si am ajuns spre cel care ducea pe Valea Galbenei. Acest lucru nu ne-a ingrijorat prea tare pentru ca ziua era abia la mijloc si macar eram pe un drum populat si de alti turisti iubitori de natura si drumetii.
Dar Valea Galbenei avea sa ne ofere unele surprize: am coborat pe o vale foarte abrupta, unde provocarea era sa nu te trezesti cu o piatra in cap, antrenata de cei din spatele tau, si, nu se stie cum, am ajuns pana la urma la destinatia pe care ne-o alesesem initial.
Pentru a deveni si mai interesant, afara s-a inserat usor si ploaia a inceput.Asa ca dupa ce am urcat pe un grohotis (panta abrupta cu pietris- pentru necunoscatori) am hotarat cu regret ca trebuie sa ajungem pana la Cabana Padis pentru a innopta acolo pentru ca "acasa" nu mai aveam sanse sa ajungem.
Intr-un final, dupa aproape 12 ore de mers, am ajuns la Padis unde am fost nevoiti sa dormim in niste conditii mai putin europene, ca sa ma exprim elegant, in aceeasi incapere cu nu mai putin de inca 6 necunoscuti.
Dragut a fost ca de dimineata am constata ca nu prea avem bani la noi pentru a manca ceva la cabana. Dar aceasta problema isi gasea rezolvare daca si cei de la bucatarie ar fi avut sa ne ofere altceva in afara de 4 oua.
Dar totul e bine cand se termina cu bine, asa ca dupa 2 zile de mers, am ajuns la cabanuta nostra unde gazdele ingrijorate erau pe punctul de a suna la Salvamont.
In concluzie, cand plecati pe munte:
*NU plecati fara o harta
*sa aveti in totdeauna bani la voi pentru ca nu se stie cand va intoarceti
*anuntati pe cinva incotro aveti de gand sa o luati
*NU pierdeti marcajul
*NU intrebati un "om de la munte" cat mai este pana in cutare loc fara sa fiti constienti ca pentru el 30 de minute inseamna 5 ore pentru noi,orasenii
Sper ca v-a placut povestea mea si ca nu o sa ne urmati exemplul, desi una peste alta, a fost o experienta foarte palpitanta! :D
Aventura mea se petrece acum cativa ani, in muntii Apuseni (pe care v-i recomand cu caldura sa ii vizitati), cand, alaturi de parintii mei si de alti 5 prieteni de ai nostri, am vrut sa avem o vacanta in mijlocul naturii si sa stam cu cortul. Din pacate vremea nu a tinut cu noi, si deoarece pluoa torential de cateva zile, iar corturile noastre erau impermeabile doar pana la un punct, am hotarat sa ne cazam la o cabanuta aflata in curtea unui localnic din zona. Asta cred ca a fost singura decizie inteleapta luata.
Dupa ce ploaia s-a mai potolit, am hotarat sa plecam pe un traseu spre Cheile Ponorului, dar abia pe drum am descoperit ca ne uitasem harta in masina. Din cauza marcajelor proaste, la un moment dat am ratacit traseul nostru si am ajuns spre cel care ducea pe Valea Galbenei. Acest lucru nu ne-a ingrijorat prea tare pentru ca ziua era abia la mijloc si macar eram pe un drum populat si de alti turisti iubitori de natura si drumetii.
Dar Valea Galbenei avea sa ne ofere unele surprize: am coborat pe o vale foarte abrupta, unde provocarea era sa nu te trezesti cu o piatra in cap, antrenata de cei din spatele tau, si, nu se stie cum, am ajuns pana la urma la destinatia pe care ne-o alesesem initial.
Pentru a deveni si mai interesant, afara s-a inserat usor si ploaia a inceput.Asa ca dupa ce am urcat pe un grohotis (panta abrupta cu pietris- pentru necunoscatori) am hotarat cu regret ca trebuie sa ajungem pana la Cabana Padis pentru a innopta acolo pentru ca "acasa" nu mai aveam sanse sa ajungem.
Intr-un final, dupa aproape 12 ore de mers, am ajuns la Padis unde am fost nevoiti sa dormim in niste conditii mai putin europene, ca sa ma exprim elegant, in aceeasi incapere cu nu mai putin de inca 6 necunoscuti.
Dragut a fost ca de dimineata am constata ca nu prea avem bani la noi pentru a manca ceva la cabana. Dar aceasta problema isi gasea rezolvare daca si cei de la bucatarie ar fi avut sa ne ofere altceva in afara de 4 oua.
Dar totul e bine cand se termina cu bine, asa ca dupa 2 zile de mers, am ajuns la cabanuta nostra unde gazdele ingrijorate erau pe punctul de a suna la Salvamont.
In concluzie, cand plecati pe munte:
*NU plecati fara o harta
*sa aveti in totdeauna bani la voi pentru ca nu se stie cand va intoarceti
*anuntati pe cinva incotro aveti de gand sa o luati
*NU pierdeti marcajul
*NU intrebati un "om de la munte" cat mai este pana in cutare loc fara sa fiti constienti ca pentru el 30 de minute inseamna 5 ore pentru noi,orasenii
Sper ca v-a placut povestea mea si ca nu o sa ne urmati exemplul, desi una peste alta, a fost o experienta foarte palpitanta! :D
Scoala dulce scoala!
Hmm... Cand ma gandesc la scoala ma gandesc la activitatea mea zilnica, adica la teme, lucrari, note, ascultari, emotii, stres, invatat (mai mult sau mai putin), profesori, sculatul de dimineata... Dar ma gandesc si la colegii mei amuzanti, alaturi de care chiar si cea ma plictisitoare ora de fizica poate deveni cel putin zgomotoasa si cel mult acceptabila, la prieteni adevarati, la momentele placute din zilele cu soare din curtea liceului, cand este o adevarata provocare sa nu te trezesti cu o minge de fotbal in cap, la glumele "colorate" din timpul orei de mate, in care radem si glumim cot la cot cu proful, si alte astfel de clipe care intaresc zicala: anii de liceu sunt cei mai frumosi! Si chiar asa este!
Intoarce-te un pic in timp si gandeste-te la cum era viata de scolar inaite de a fi licean, cand erai doar un pici timid si speriat de clasa intai, nu cunosteai pe nimeni si trebuia sa te scoli cu noaptea in cap ca sa vii la scoala, unde doamna invatatoare te punea cu mainile la spate sau te trimitea la colt daca faceai vreo sotie nevinovata; sau, mai tarziu, cand nu aveai voie sa iesi din curtea scolii nici macar pentru ceva de mancare si toata lumea era preocupata (in mai mica sau mai mare masura) sa ia note mari (nu in totdeauna pe merit) ca sa nu ii pedepseasca parintii si sa poata intra mai tarziu la un liceu onorabil. Acum uita-te la noi, la liceenii zilelor noastre, care suntem preocupati sa trecem la chimie si la mate, sa ne distram, sa cunostem lume noua si sa ne facem prieteni, si o sa vezi ca ajungi la aceeasi concluzie ca si mine (cel putin asa sper) :)))
Intoarce-te un pic in timp si gandeste-te la cum era viata de scolar inaite de a fi licean, cand erai doar un pici timid si speriat de clasa intai, nu cunosteai pe nimeni si trebuia sa te scoli cu noaptea in cap ca sa vii la scoala, unde doamna invatatoare te punea cu mainile la spate sau te trimitea la colt daca faceai vreo sotie nevinovata; sau, mai tarziu, cand nu aveai voie sa iesi din curtea scolii nici macar pentru ceva de mancare si toata lumea era preocupata (in mai mica sau mai mare masura) sa ia note mari (nu in totdeauna pe merit) ca sa nu ii pedepseasca parintii si sa poata intra mai tarziu la un liceu onorabil. Acum uita-te la noi, la liceenii zilelor noastre, care suntem preocupati sa trecem la chimie si la mate, sa ne distram, sa cunostem lume noua si sa ne facem prieteni, si o sa vezi ca ajungi la aceeasi concluzie ca si mine (cel putin asa sper) :)))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
